omul de ceai, omul de cafea

ma fut in ea margine de prapastie..credeam ca toti visam, ca toti ne ipotecam pentru  aripi din cand in cand sau ma rog, credeam ca le putem imprumuta sau lua in rate sau leasing. ce mi-e masina, ce mi-e aripa.. am iesit la ceai azi, pe la 5, asa ca englezii. vremea era numai buna, ploua potrivit, crud, pe strazi mirosea a  floare de cires. de obicei prin locurile astea miroase a fabrica si a deziluzii.  cafeneaua e la 20 de minute de mers pe jos. obisnuiesc sa imi beau ceaiul acolo pentru oameni. un om de cafea e intotdeauna mai interesant decat unul de ceai. un om de cafea isi cultiva sarmul, isi imparte sinapsele dilatate, spasmele si trairile. omul de ceai e constrans. de aia ratacesc azi printre cafegii. ma deranjeaza ceva. am cautat de dimineata sa-l scot din buzunare si s-a lipit inapoi de maneca. daca il dezlipesc si de acolo, cred ca intra in ureche. si o sa-mi sune toata ziua ca un ceas stricat. mai bine asa, pe maneca…ma-ntreaba adesea “mai treci pe-acolo si-altadata?” rapund stangaci” da…cred ca da”. “si cand e urmatoarea altadata?” nu stiu ce sa-i raspund:” auzi, eu nu te vreau ..” si-atat. paradoxal, in cafenea nu se-ajunge la lucruri simple. de fapt, nu se-ajunge la lucruri defel. ne-angajam in vorbe cu carameaua pe maneca…si degetele ciupite. cu ceaiul in gand si ocazional..pe masa, ca englezii. cu melancolia unui amorezat second hand, cu principii filosofice care in definitiv nu ne apartin si cu prejudecati dobandite in urma amestecului nostru anemic cu lumea…

si vorbim. ne incalcim. clacam. si nu ne pasa.  omul de ceai si omul de cafea…la cea mai retrasa masa din cafenea, pe marginea prapastiei. punct. over si de la capat.

after every party i die by IAMX