inca o poveste cu cafea

postul asta il scriu in timp ce-mi beau cafeaua. demult voiam sa fac asta…prea multe filme in care scriitorul anonim sta in bucatarie, privind pentru o jumatate de ora pardoseala si igrasia din coltul de sus al tavanului. ochii in podea, ochii pe tavan. podea-tavan. podea-tavan. si tot asa. tigarile pe jumatate fumate, se sting pe  foi ce se vedeau deja drafturi pentru the new york times.  dar informatia e perisabila. ea nu asteapta un dram de jazzy-romantic-filosofic- malicious sparkle. intrebati-l pe scriitor de ce.  rasfatul asta matinal, pe care ador sa- l transform in ritual, fumul de tigara ce dilata simturi si totodata imbacseste bucataria, cat power cu al ei new york jazzy senzual, caramele toffee-chocolate-mint si o zi ce inca nu se decide daca se vrea perfecta, crowded sau totally wasting time, money and air, nimic nu ma mai plictiseste sau indispune. spasmele si agitatia zilelor de ieri ma fac sa ma gandesc nonsalant la oameni ce  m-au dezamagit. e prea mult “totul va fi bine”. screw that. nothing is “bine” unless you put some effort into it. alftel e random. si random nu imi surade. random e individul ce sta in bucatarie cu tigarile fumate pe jumatate, cu ochii in tavan si asteapta fie  sa il inunde vecinul, fie sa ii sparga vreun pusti geamul cu prastia si daca se poate, dar sigur ca se poate- sa fie cafeaua gata  intr-un minut. but coffee is different. it’s a process, un artificiu particular de care merita sa te bucuri. un fel de moving forward from sense to sensation. intr-o roata a minutului, iese amara. love it, enjoy it, take the time. put more passion into it. shuffle  particular small things that generate perfect mornings. just like life.

enjoy your next cup of coffee…