colder, whiter walls

îmi amintesc cum stăteam pe scările blocului. îmi amintesc cum scrijeleam pereţii proaspăt văruiţi pentru că albul mi s-a părut tot timpul o culoare bolnăvicioasă şi haotică. culoarea medicamentului şi a flash-ului înainte de moarte, într-un spital ce miroase a uniformă înălbită cu clor şi a tutun proaspăt tras în piept. scrijeleam mai ales toamna pentru că atunci nimeni nu mai era interesat de pereţi de niciun fel, toţi căutau să se afunde în probleme, să se sedimenteze în rutină, să caute explicaţii, să evalueze, să se piardă în cele din urmă în toamna unui alt eu… pentru că vara e echivalentul unui “end of an era”, o eră spiritualizată pe care nu ai cum să o regreţi, iar toamna e “that funny time of the year”  în care tot ce spui, faci, gândeşti se coloreză pe o pânză tristă, dramatică, apoi pânza absoarbe ca un imens burete catharhic culoarea, până ce revine albul. albul infinit. deranjant, halucinant, purificator, final.

aproape toamnă. imediat. radioul îşi schimbă singur frecvenţele…un bârâit murdar

de mâine devin iar dependentă de frigul tăios ce macină oasele şi îngreunează respiraţia. o altă curvă îmi scuipă în geam. o altă toamnă…

ellavangarde’s song to listen

Seabear_Libraries