“ploaia este cuvantul de recunoastere pentru cei suspendati de o oarecare suspendare a lumii. ploaia e cu noi pretutindeni. la capatul zilelor o regasim in picaturile din perfuzia de la spital.ploaia e invincibila. ii simt nemarginirea si linistea, ma lipesc de trupul ei urias si ii ascult respiratia de monstru bland “.
Martin Page vorbeste simplu despre ploaie. Asa cum eu n-am sa pot. Si nu e un elogiu adus stimabilei domnisoare Raphaelle, inzestrata cu o viziune mult prea complexa, ce nu poate fi materializata decat intr-un mod teribilist, dadaist, elaborat…Deloc! Revenind la partea cu “n-am sa pot”. Sunt inapta, de-aia. Ploaia e echivalentul unui Shut Down. Sau mi se fut toate circuitele( presupunand ca am fost candva programata de o entitate mega sofisticato-evoluata pe care,binenteles in involutia mea, cu background de homo habilis, n-o percep), naiba stie. Pot sa-mi scot peruca de madonna epileptica acuma. Azi am revenit la James Blunt. O melancolie bolnavicioasa ce implica mult tutun, multa culpabilitate, amintirea unui inceput de decembrie la alba iulia cu vreo 4 ani in urma, cu robi si bia congeland pe trotuare, intr-un oras in care ne gaseam toti 3 pentru prima data, putin lichid, atat cat sa-mi umezeasca buzele si mult dulce, stare generala,de care… sincer, ma puteam lipsi. Si da, o aiureala de bookwatching prin librariile de pe bulevard, prin ploaie. Eu ma complic si nu pot sa ma exprim comprehensibil. Si nu vreau sa scriu frumos, rotund cu sofisme si filosofie heideggeriana. Si nici sa cumpar ultima editie a Dex-ului si sa caut acolo cele mai abstractizate neologisme si sa le redau in scris, sa ma dau mega citita si complexa. Si nici n-am citit atat de mult pe cat as fi vrut. Daca stau sa ma gandesc ca multe din cartile ce mi-au cazut in mana, le-am abandonat din simplul fapt ca inceputul era plicticos, nu stiu care e fidelitatea mea fata de lectura. Sau daca pot sa ma acreditez ca devoratoare de carti. De ce sa-mi placa avangardistii, vanitosi ce-au desfiintat conceptul de literatura si cuvant in sens tare, au batjocorit si au umilit cuvantul si-au sustinut ca poezia se decupeaza si din ziare, camus si papini, cei ce vorbesc despre angoasa constientizarii absurdului in existenta intr-un mod atat de abstract, de ce nu l-am putut valorifica niciodata din cauza asta pe Twain, Hugo, de ce nu mi-a placut simplitatea eleganta a lui T. Capote, de ce i-am ignorat pe cei ce se prezentau cu modestie, argumentau logic, vorbeau normal, in pantalonii lor normali, fara scris, badge-uri si insigne? M-am oprit tot timpul sau mai tot timpul asupra oamenilor cu imbracaminte bizara, in fata acelor balbaiti, pe care nu stiu de ce, ii credeam talentati, credeam ca introvertirea unora e genialitate ce trebuie slefuita si nu teama de comunicare, integrare, esec, etc. Credeam ca oamenii ce vorbesc academic, sunt rezultatul unei scoliri extraordinare, ca nu oricine poate abstractiza si ca un limbaj complex nu poate fi decat rezultatul unor idei complexe. Si-am gresit. Azi voiam sa invat sa explic simplu starea-mi generata de senzatia aia de pre-ploaie, de efectul unei dupa amieze in care m-am sedat efectiv cu sunetul lui pic-pic care nu e deloc pic-pic, felul in care te pisca pielea dimineata la 7 pe strada, cand ploua marunt si inca esti sub efectul somnului, stuck in some kind of letargic state of mind…deruta si mirarea post-letargie etc. Si-am constientizat. Ca nu pot sa explic nimic. Ca nu gasesc simplitatea aia dupa care tanjesc. Ca abstractiunile, obscuritatea, opulenta din cuvinte, exprimarea glossy, neologisme peste neologisme, backspace-ul si edit later sunt doar rezultatul necesitatii unui standard. Si n-ai nevoie de standard. Ci de tehnica. Si simplitate. Esti cu adevarat priceput atunci cand reusesti sa transmiti oamenilor emotii puternice, stari de culpabilitate, fericire sau mirare. Toate astea cu simplitatea cu care privesti picurii lovindu-se de trotuar. Ideile elaborate, circuitizate, valoroase (prin complexitatea si gradul lor de abstractizare?!) sunt irelevante daca nu ne sunt transmise intr-un mod accesibil. O idee devine valoroasa doar cand e impartasita. Accesibilitatea incepe cu explicatii simple. Si cred ca valoros nu e cel ce din lucruri simple va sti sa le complice( asta cam toti facem) ci cel ce din lucruri complicate va sti sa revina la lucruri simple.
HOW TO CHASE DREAMS:
