wishlist

 

short post: missing parts.

summer, italy, carmen, novi, the salty weather.

self motivation, running, mornings.

love, belonging, bohemian state of mind.

myself.

 

conotaţia lui Mâine

Şi mâine e o zi. Plastică, memorabilă…aiurea.

Schimbarea nu vine pur şi simplu. Nu printr-un slogan electoral, nu prin declaraţii în media şi nu printr-un print bun. Faptul că, în prag de alegeri prezidenţiale, găsesc aceiaşi candidaţi, nu schimbă mai nimic. Aceleaşi feţe etalează monocromatic, la fel ca la tarabele din piaţă, ceapă, morcovi,  un an bun, o pensie mare, un sistem educaţional competent, o relansare economică, o soluţie la ieşirea din criză. Un mix bun. Mă-ntorc cu ani în urmă. Ce fac? Repun în funcţie un mandatar eşuat? Scotocesc google-ul să văd care e imbecilul care a furat şi a greşit mai puţin?! Poate ar trebui să-l găsesc pe marele absent  al perioadei comuniste. Sunt două posibilităţi aici. Fie e prea crud şi verde, fiind încă pe treptele facultăţii, fie o fi având vreo 70 de ani şi-a plecat în Elveţia din fragedă pruncie, “să trăiască bine”.   A  auzit de democraţia dezdemocratizată din România doar de vreo cinşpe’  ani încoace,  de pe la TVR internaţional.  Şi-a zis că se întoarce frate, în ţară să scape poporul român de actori versatili, să desţelinească neamul de leprele instaurate comod în fotoliile mari ( cu tapiţerii brodate, probabil…) de la Cotroceni. Care-i ăla măh?! PoliticiAnus Utopicus?!

Politica în România are ceva maliţios şi redundant. Băsescu şi Geoană merg mai departe în turul 2. ( keep walking, ionică umblătoru’)-Surprising? Not.  Thrilling. Not.  Inspiring?  Not.  Exciting?  Not at all. N-am votat azi. Am vrut să votez. Entuziasmată de Imagine Show-ul la care am luat parte în seara asta la teatru, m-am întors în Complex în ideea că îmi voi exercita şi eu acest drept fundamental. Sunt cetăţean responsabil!  Cu o coadă kilometrică la cele două secţii de votare din Complex, un horror flash cu ceaţă, studenţi semi degeraţi, pungi de pufuleţi, mi-am luat şi eu o pungă de pufuleţi şi-am dat dracului simţul civic! Mi-a pierit entuziasmul. Eu nu stau 2 ore în frig pentru o ştampilă şi un sticker pe spatele buletinului.

“votează. votul tău contează.” Ce să votez?…Dă-mi unul despuiat de măşti. Şi-mi pierd şi 2 ore în frig. Fără pufuleţi.  Doar să ştiu că nu mă trezesc  iar în vară, cu iluziile ciobite. Pentru că în afară de câţiva oameni, puţini…foarte puţini, le strâng singură de pe jos. Le adun şi le pun într-un şerveţel. Şi le las pe toamnă. Pentru că vara trebuie să merg să lucrez pe 3 schimburi printre oameni ale căror lecturi uzuale sunt Click! şi Star, departe de ţară, ca apoi să revin, să  pot să-mi plătesc una din facultăţi şi să trăiesc decent.

They don’t even promise a future. The future starts at that point when the last communist branch dies. Until then, there’s no future. There’s only a fickle image of how democracy should look like. They didn’t grow up with coke and with the freedom of speech on their eyelids.  They still have that fear crusted in their blood when they say something. Frightened that they might say it wrong. And that’s stupid, because there’s no such thing as right  or wrong, there’s only the angle and the situation. They didn’t know at that point that christianity is only a random alternative, not THE alternative to communist atheism…Îmi pare rău. Pentru Osut-iştii care întrebau dacă ai cevamai bun  de făcut duminica, răspunsul e Da: să mergi la teatru, să te plimbi relaxat prin parc, să mergi la jogging, să te uiţi la The Tudors,  să-ţi iei pufuleţi şi să-ţi faci un ceai, să deschizi televizorul şi să urmăreşti mascarada politică neprihănit…Studenţii în România reprezintă mai puţin de 5% din totalul populaţiei. Get real, change takes time. Or it takes a revolution to change times.

 

pagina 82, alineatul 7

am descoperit un joc..foarte addicting, bine..l-am preluat de la un prieten de pe facebook!  iei o carte, la intamplare…si cand spun la intamplare nu ma refer la  tocmai “intamplarea” aia de tip:  iei cea mai misto carte din biblioteca, pe care o cunosti cap-coada, care ti-a marcat destinul si te-a facut sa realizezi ca mos craciun nu exista si ca, de fapt, gripa porcina e  o conspiratie ce continua pe ideea, vaca nebuna, gripa aviara si alte boli mutante ce-si gasesc inspiratia in zodiacul chinezesc! o carte pe care o alegi cu ochii inchisi. deschizi la pagina…sa spunem 82, alineatul 7. si citesti. (ca pe un fortune cookie). see what you get! in process..(revin intr-un  minut, merg dupa carte.)

book: claire castillon, Insecta : ”Uite-aşa a avut o tentativă de suicid cu supozitoare. Şi-a bagat cincizeci şi şapte” .

comments upon this: soon!

 

cat de des iti bagi pula?

ma intreb daca iti bagi pula…asa in general sau daca sunt rare situatiile, cand cu dintii scrasnind de mirare, nervi si frustrare alegi aleatoriu, spontan…sa-ti bagi pula. ma intreb daca atunci cand o futi, te gandesti ca ar putea sa mimeze orgasmul in timp ce-si da ochii peste cap, in semn de supunere. ma intreb daca esti penibil atunci cand repeti convulsiv fraze din palahniuk,  acea carte in care individul se tot sufoca in mod  ”accidental” , da…cea pe care ti-am incredintat-o cu ceva timp in urma, in timp ce-mi construiam momente de naivitate tampa, pe-un petic de oras hiper aglomerat. ma intreb daca iti amintesti acel look behind si daca pret de cateva secunde ai simtit sufocarea, daca te-ai sufocat sau daca macar ai simtit nevoia unei sufocari.  ma intreb daca continui sa vorbesti mult, doar de frica momentelor goale. si ma trezesc in dimineata, incercand sa reiau ce-am inceput aseara. oamenii lipsiti de atitudine mi-au  displacut de cand nutream ca bacterie pe pamantul asta ovalo-circular. oamenii care, in anumite contexte simuleaza scenarii,  exerseaza discursuri si  incearca sa gaseasca acel moment oportun pentru a ne impartasi, noua, idiotilor de rand, the greatest secret, de care inevitabil noi, astialalti,  nu ne putem lipsi! Stop and Rewind.  dudes, one thing. noi respiram si gandim, fara ca gandul si respiratia noastra sa va atinga pe voi. existenta noastra e in mod deliberat altceva decat o chestie controlata de voi. conceptul de om-ceas pe care il programezi e doar un concept!nu vi-l asumati pe deplin! nu suntem idioti, oricat de mult ati creiona voi scenarii la cafeaua de dimineata. asa ca mancati iaurt de fructe linistiti si nu uitati sa va stergeti la gura dupa micul dejun. stiu ca e greu sa acceptati gravitarea fictiva, e greu atunci cand crezi ca tu ai pus lumea in miscare, dar nu sunteti nici macar repere pentru noi. incetati cu sofisticarea si importanta covarsitoare.

din tot scenariul asta, m-a interesat doar notiunea de friendship, care ma indoiesc ca figureaza undeva, in vocabularul vostru uzual. nu-mi pare rau pentru disconfortul creat sau pentru inconveniente. sugestie: when things happen, tell them exactly as they are. no one will blame you for that. but when we’re the idiots and you’re the smartasses just because you want it so, there will be blame. gata, acum poti sa-ti bagi pula in continuare…

p.s. my dears( pidgeon detectives), i hope you’re happy and…most important of all, i hope this happiness stands.

 

Shut Down, vine ploaia.

“ploaia este cuvantul de recunoastere pentru cei suspendati de o oarecare suspendare a lumii. ploaia e cu noi pretutindeni. la capatul zilelor o regasim in picaturile din perfuzia de la spital.ploaia e invincibila. ii simt nemarginirea si linistea, ma lipesc de trupul ei urias si ii ascult respiratia de monstru bland “.

Martin Page vorbeste simplu despre ploaie. Asa cum eu n-am sa pot.  Si nu e un elogiu adus stimabilei domnisoare Raphaelle, inzestrata cu o viziune mult prea complexa, ce nu poate fi materializata decat intr-un mod teribilist, dadaist, elaborat…Deloc! Revenind la partea cu “n-am sa pot”. Sunt inapta, de-aia. Ploaia e echivalentul unui Shut Down. Sau mi se fut toate circuitele( presupunand ca am fost candva programata de o entitate mega sofisticato-evoluata  pe care,binenteles  in involutia mea, cu background de homo habilis, n-o percep), naiba stie. Pot sa-mi scot peruca de madonna epileptica acuma. Azi  am revenit la James Blunt. O melancolie bolnavicioasa ce implica mult tutun, multa culpabilitate, amintirea unui inceput de decembrie la alba iulia cu vreo 4 ani in urma, cu  robi si bia congeland pe trotuare, intr-un oras in care ne gaseam toti 3 pentru prima data,  putin lichid, atat cat sa-mi umezeasca buzele si mult  dulce, stare generala,de care… sincer, ma puteam lipsi. Si da, o aiureala de bookwatching prin librariile de pe bulevard, prin ploaie. Eu ma complic  si nu pot sa ma exprim comprehensibil. Si nu vreau sa scriu frumos, rotund cu sofisme si filosofie heideggeriana. Si nici sa cumpar ultima editie a Dex-ului si sa caut acolo cele mai abstractizate neologisme si sa le redau in scris, sa ma dau mega citita si complexa. Si nici n-am citit atat de mult pe cat as fi vrut. Daca stau sa ma gandesc ca multe din cartile ce mi-au cazut in mana, le-am abandonat din simplul fapt ca inceputul era plicticos, nu stiu care e fidelitatea mea fata de lectura. Sau daca pot sa ma acreditez ca devoratoare de carti. De ce sa-mi placa avangardistii, vanitosi ce-au desfiintat conceptul  de literatura si cuvant in sens tare, au batjocorit si au umilit cuvantul  si-au sustinut ca poezia se decupeaza  si din ziare,  camus si papini, cei ce vorbesc despre angoasa constientizarii absurdului in existenta intr-un mod atat de abstract, de ce nu l-am putut valorifica niciodata din cauza asta  pe  Twain, Hugo, de ce nu mi-a placut simplitatea eleganta a lui T. Capote, de ce i-am ignorat pe cei ce se prezentau cu modestie, argumentau logic, vorbeau normal, in pantalonii lor normali, fara scris, badge-uri si insigne? M-am oprit tot timpul sau mai tot timpul asupra oamenilor cu imbracaminte bizara, in fata acelor balbaiti,  pe care nu stiu de ce, ii credeam talentati, credeam ca introvertirea unora e genialitate ce trebuie slefuita si nu teama de comunicare, integrare, esec, etc. Credeam ca oamenii ce vorbesc academic, sunt rezultatul unei scoliri extraordinare, ca nu oricine poate abstractiza si ca un limbaj complex nu poate fi decat rezultatul unor idei complexe. Si-am gresit.  Azi voiam sa invat sa explic simplu starea-mi generata de senzatia aia de pre-ploaie, de efectul unei dupa amieze in care m-am sedat efectiv cu sunetul lui pic-pic care nu e deloc pic-pic, felul in care te pisca pielea dimineata la 7 pe strada, cand ploua marunt si inca esti sub efectul somnului, stuck in some kind of letargic state of mind…deruta si mirarea post-letargie etc. Si-am constientizat. Ca nu pot sa explic nimic.  Ca nu gasesc simplitatea aia dupa care tanjesc. Ca abstractiunile, obscuritatea, opulenta din cuvinte, exprimarea glossy, neologisme peste neologisme, backspace-ul si edit later sunt doar rezultatul necesitatii unui standard. Si n-ai nevoie de standard. Ci de tehnica. Si simplitate.  Esti cu adevarat priceput atunci cand reusesti sa transmiti oamenilor emotii puternice, stari de culpabilitate, fericire sau mirare. Toate astea cu simplitatea cu care privesti picurii lovindu-se de trotuar. Ideile elaborate, circuitizate, valoroase (prin complexitatea si gradul lor de abstractizare?!) sunt irelevante daca nu ne sunt transmise intr-un mod accesibil. O idee devine valoroasa doar cand e impartasita. Accesibilitatea incepe cu explicatii simple. Si cred ca valoros nu e cel ce din lucruri simple va sti sa le complice( asta cam toti facem) ci cel ce din lucruri complicate va sti sa revina la lucruri simple.

 

it’s all she’s thinking of

” cica tu ai sa fii in paris peste zece ani. eu am sa fiu in bar. ce vieti palpitante ne asteapta! tu ai sa asculti edith piaf la umbra unui nuc translucid, imagineaza-ti nucul prin restaurante, cafenele… si parizienii  sau (ma rog) cei ce-si simuleaza frantuzitatea cu baghete si  vin spumant, cersind serenitate. si se- alearga, se-alearga dintr-o parte in alta dupa nuci epuizati de culoare, vai dumnezeule cata drama.    in timpul asta, eu o sa spun “another martini please” cu perle in urechi, pasta de pix pe degete si mostre de creative writing pentru vreo universitate ce cauta nebuni…de angajat. ( tocmai mi-am inceput lucrarea asta de creative writing. asta-i gloriosul inceput!in timp ce ma balbai, contrariez sau scriu nonsensuri). angajatorul e in genere pragmatic, eu idealista. nu rezonam. din cand in cand miroase a tei. e-un miros uscat, bleg, sters, ce-mi gadila narile ca un oaspete neinvitat ce pica prost, la ceea ce trebuia sa fie, cea mai fericita cina in familie. teiul asta cu miros fad, bleg, fad! din cand in cand, ma inspira. nucul n-are miros. nu deranjeaza pe nimeni. se complace in transluciditatea lui si-si amusina firmiturile de bagheta lasate de trecatori ce vin, isi spun azi s-a nimerit sa fii  tu …e pura intamplare. ca atunci cand respiri

inspiratie e atunci cand cineva respira pentru tine si-ti dubleaza cutia toracica cu aer. e-un impuls  unic, irepetabil determinat in timp. al carui zbor nu trebuie sa-l ratezi. daca l-ai ratat, iti poti spune nefericit.

“intr-o zi” e e oricand  si azi sunt, eminamente… geniala).

 

crow(n)ding.

i’d like to think this day is not the masterpiece of all wrong days existing. already spilled my morning coffee-fascinating new contemporary coffee art on my clothes, the surrealists would surely apreciate it as not to abstract for their tastes-already some idiot picked one of my headsets trying to distract me while walking on the street, already missed two philosophy classes.  crowding ideas while crowning this day, under some  english weather draft.

 

anexe

“la fel ca multe alte lucruri, esti o stare de spirit…”

nici studiul, nici cele patru carti ce stau lipite de podea, intoarse cu cotorul in sus…
rasfoite, mazgalite, citite, rascitite

scrise in momente de genialitate marginasa,

nu-mi spun ca linia degetelor i-o anexa la tot ce s-a scris.

pagini adunate, indoite, lasate-n colturi,

pastreaza doar colturile

ce se strang pe sferturi de pilota.

imi place sa te stiu ravasindu-mi parul cu ele.

stiu ca ma schitezi in fiecare forma serpuita. o figura anemica de Ea.

inox pe sticla, randomizing…ceai, absenta

sau cum sa scriu ca azi, pe degetele-i e doar o alta linie a degetului meu.

 

Nobelul şi fantoma ceauşistă

Herta Muller “a schitat un peisaj al dezradacinarii cu concizia poeziei si obiectivitatea prozei” afirma Academia Suedeza.

La decernarea premiului Nobel, scriitoarea vorbeste despre ororile comunismului sub Ceausescu. As spune ” uite, avem nevoie de drame, orori si absurditati pentru opere majore.” Revenindu-mi in minte acea “Lista a lui Schindler”, clipesc succint si imi spun ca DOAR politica (oftez intre timp)mai naste monstri sacri! Spunea cineva ca literatura azi, e una eliberata de sub jugul intereselor de tot felul.  Oscilez intre a cataloga cretinatate sau naivitate o afirmatie de tipul asta. Inca nu m-am decis. De la Dan Lungu, la Norman Manea, Visniec sau Herta Muller, toti dezbat frenetic genialitatea obscura a comunismului. Toti il refuza si il contrarieaza, dar toti il folosesc ca generator de drame sensibilizante. Ex-tra-or-di- nar!( imi vine in minte Mungiu cu al lui “4,3,2″).

Spre rusinea mea, n-am auzit decat vag numele stimabilei Herta Muller. O prietena parea afectata moralmente de aceasta imprudenta literara pe care mi- o permit…pe Facebook. Imi asum ignoranta si trec in revista cei 75% dintre repondenţii unui site spaniol, abc.es, ce  nu au auzit niciodată de numele Hertei Muller si alti 25% ce spun că le sună cunoscut numele,fara ca totusi sa se inregistreze vreun vot la sectiunea “ii cunosc opera”.

Gândul, 8.10.09 ora 23: 03

“Unii dintre critici susţin că în spatele acestui premiu stă faptul că Nobelul are un fundal politic, iar instituţia a dorit ca anul acesta, la aniversarea căderii zidului Berlinului, lumea să conştientizeze ororile dictaturii comuniste”. Nu ma pasioneaza mascarada politica, dar ca iubitor de literatura vreau sa cred, cu toata naivitatea de care pot da dovada uneori, ca Nobelul pentru Literatura se da totusi pentru Literatura si nu pentru propaganda post comunista. Comunismul  s-a incheiat in urma cu 20 de ani. Ma intreb de ce toata lumea ii intoarce maruntaiele si il resusciteaza in absolut orice scriere contemporana… sau dincolo de comunism nu se mai poate inchega literatura? Imi ramane sa incropesc scenarii cu ce anume va mai  scrie generatia mea, 88-89, cei ce am cochetat prea putin cu teroarea comunista?E nevoie de o noua exterminare in masa?  Bine, atunci il astept pe 2012. Poate se intampla ceva Major, nu de alta dar vrem Nobel si noi, ghinionistii ce n-am prins decat caderea in nadir( Niederunghen)  a sfantului imperiu comunist!

Ca sa nu inchei asa, ca din oala, felicitari  Hertei Muller ( si lui Ceausescu- aceasta “muza” ce apare cu recurenta in literatura contemporana). Nascuta intr-o familie de svabi in judetul Timis este absolventa  Facultatii de Filologie din Timisoara. A  debutat  in anul 1982 cu “Tinuturi joase” confruntandu-se cu cenzura.  Ulterior i s-a interzis sa mai publice.  Emigreaza in Germania in anul 1987 insotita de sotul ei, scriitorul Richard Wagner. Astazi, alaturi de Norman Manea este cea mai tradusa scriitoare de origine romana. Obtine o serie de premii si distinctii literare dintre care cel mai semnificativ, evident, Nobelul. In opinia mea, ea apartine prea putin culturii romane. Redundanta poveste a scriitorilor ce emigreaza in afara spatiului mioritic. Ce facem noi in timpul asta? Ne asumam valoarea lui  fara  sa o fi insamantat…Same thing, different writer!

am gasit si un comment interesant la articolul din Gandul:  Felicitari pentru frau Muller, dar noi nu avem niciun merit. Ar trebui sa-i cerem iertare ca neamul nostru prin niste semeni ai nostri s-a purtat ingrozitor de urat cu ea si cu familia ei. Opera Herthei Muller izvoraste in buna parte din acea scarba launtrica pe care ti-o provoaca neputinta de a aduce lucrurile intr-o ordine si stare de demnitate. Pe vremea cand lucra in presa, la Neue Banater Zeitung, venea foarte des in Arad si imprejurimi pentru a scrie despre viata nemtilor de aici. Printre cenaclistii si oamenii de cultura din Arad era cunoscuta sub numele de “nemtoaica”. Acum toata lumea vrea s-o dea romanca. Nu domnilor. Frau Muller nu e romanca si nici n-ar putea sa-si doreasca acest lucru. Din cate stiu e nascuta langa Sannicolaul Mare, la Lenauheim.
Frau Muller, bitte entschuldig uns!

 

perioada post-strainatate

WAIT. LOVE. MOVE.

mi-ar fi placut sa am parte de stare prelungita de letargie, sa pot sa dorm in limitele bunului simt, sa pot sa ma bucur de the end of an era. Update. ma obsedeaza lipsa unui timp al meu, personal, pe care sa nu-l impart cu nimeni. Update. scriu din cafenea, doar dintr-o datorie morala, cu cola in mana dreapta si cu albastru pe unghii. Update.

La dolce vita day by day, incepe undeva in jurul orei 9. E prima ora care conteaza in Italia, nu de alta, dar daca esti obisnuit cumva sa iei micul dejun la ore prea matinale si mergi dimineata la 7 dupa lapte si paine, o sa fii teribil de dezamagit. Poti sa mergi eventual in coltul strazii sa-ti cumperi Gazeta dello Sport sau sa asculti frustrarile stomacului in timp ce te-ai lipit efectiv cu capul de afisul ala mic ce afiseaza un CHIUSO sadic. Atat…ok,ok. Italia e previzibila..asta nu-i neaparat un lucru rau. Am gasit tot ce ma asteptam sa gasesc. Mi-a placut aerul tare de dimineata, obloanele verzi, un tip particular de seninatate intalnit la absolut toti oamenii, standardul de civilizatie, pavajele din Alessandria, pavaj pe care calca candva apasat Umberto Eco, dar poate insemnatatea cea mai mare o au, oamenii- ca lectii de viata. Pot spune la modul cel mai onest posibil ca l-am cunoscut pe romanul etalon pentru stirile PRO TV. Si da, mi-e rusine de asta. Intr-o italiana perfecta cerseste 1-2 euro, in functie de vestimentatia trecatorilor si in functie de renumele magazinului in fata caruia s-a instalat comod. ( Oricum sunt mai putini decat ma asteptam eu. Mi s-a spus ca am gresit orasul. Daca voiam sa-l intalnesc pe romanul de la stiri, trebuia sa inaintez agale spre Roma. Cu mult mai mult noroc, data viitoare!). Italia nu se rezuma doar la locuri vizitate si fascinatia unei bogatii culturale. O treime din timpul meu se eticheteaza sub “Tomato Farm” si ulterior “Steriltom”. ( asta presupune 8 ore pe zi in picioare, in zgomotul infernal al masinariilor semnate Rosso Cavalieri, o banda ce merge continuu, abur, caldura, acid citric, manusi uzate, cafea, un timp ce uita de tine o data ce te timbrezi in schimbul de noapte sub pseudonimul Robotul 032. It’s not all bad in the end. I mean, this is the only place where you can think of how slowly can life dismentle, how your free vacation days will look like, from the arrival in London Town till your plane departures to the land of no frustrations.

oradea. gara. ora 1 noaptea. o prostituata citeste un pliant. “administratorul” o interogheaza de ce nu-si face datoria. sala de asteptare arata asa: 5 boschetari isi intind cracii amortiti peste scaune. am tupeul sa intreb: ” scuze, e ocupat? ” . raspuns : “da, aici doarme unghiuţă“( nu stiu cine naiba e unghiuta, dar nici nu vreau sa stiu cine sau de ce i se spune unghiuta. plec.)…mirosul de urina se pierde in armonia tutunului, a transpiratiei solidificate pe haine, in timp ce imi fac loc printre boschetari sa merg sa-mi cumpar un nenorocit de bilet. “nu va pot elibera biletul decat dupa ora 2.30. asa e programat calculatorul.” …whatever imi spun si nu caut sa mai inteleg nimic. imi repet simplu: ” welcome home, dear!” . nu de alta, dar daca spun doar o data, exista probabilitatea sa cred ca inca visez. astept de doua luni. astept trenul. sunt acasa.

voiam sa ploua. si n-a plouat.

p.s. am gasit cateva randuri interesante in timp ce-mi cautam poza. randurile apartin unui artist deviantart.

“Each person you meet in your life is like a train
Some stops just for you to love them, some pass you by, and some allow you to spend some time with them.
Even if your train have some delay, would you leave the train station ? No, you have to be patient, and hope for the good one to take you soon.
Try to act in the same way with people.
Wait. Love. Move.”