colaps spre mare

a fost unul din momentele alea ciudate. poate chiar enervante. ” Bine, vin la mare. e ok în vamă. da unde dormim?”…

frenezia momentului, orgie mintală şi nu ai timp să fii raţional. nici nu ai vrea…recunoaşte. să- ţi complici iar existenţa şi aşa supersonic complicată, formulând întrebări ” oare merită să fac asta, acum?”. gandeşti extatic, simţi că dacă tot nu faci ceva util aici, măcar să faci ceva plăcut acolo, pierdut undeva în mijlocul unei găleţi enorme de nisip revărsate direct în mare. uhm, no it’ s not sex. evadare dintr-un scenariu cu mandibule vorbitoare …evadare directă spre vamă. unde nu dai explicaţii, unde nu eşti nevoit să susţii puncte de vedere cu argumente. unde evident, nimic din ce contează acolo în oraş, nu mai contează aici. unde să fii prost e mişto şi lipsit de labeling. ” ha, ce mişto…şi spui că stăm acolo anita?”

şi ce contează că vama a devenit clişeu anost la marea neagră? chiar contează? şi de ce nu? de ce nu un clişeu ca Vama Veche şi de ce unul cu platforme, de ce unul cu plajă în paralia pentru că la noi era înnorat în ziua aia? pe bune acum, de ce să nu mă prăbuşesc direct în mare într-o zi ca asta, de ce să nu imi amintesc de conversaţii ieftine, de ce să nu cunosc oameni,ale căror nume oricum am să le uit… pentru că asta faci în vamă mai mult decât în oricare alt loc: trăieşti o aiureală carismatică, dramatizezi şi încerci să faci ca totul să pară cât mai natural posibil! în fond ideea în sine de aiureală e simpatică! şi da, plec în vamă, nu pentru vama veche de azi, ci pentru cea de ieri…şi poate cea de poimâine.

” Dormim?! unde?… plajă?! i have absolutely nothing against the moon!”

în fond despre asta e vorba. poate dormit pe nisip. poate miros înţepător de lichid marin. sexul nu intră în discuţie anul ăsta…poate revoltă şi atitudine. şi vamă…

cafea,tutun şi religie pentru boemi…

inspiraţia mea e una cu asfaltul.

no offense, ma uit pe geam şi tot ce văd e o menstruaţie cataclismică

avusesem parte de câteva zile de londră intrată în putregaiul ăla sinistru, numai bun de dezgropat morţii sau scris poezii. cum nu fac nici una nici alta, în hăul ăsta de scurgeri lichide aş fi putut să mă exploatez la maxim, să torn cafea în mine, să mă prefac că nu am preocupări, că nu am idealuri, că tind să fiu mediocră, că pot să fiu perfidă, că încă mai pot să fiu naivă şi totul…la maxim. aş fi putut … mă gândesc tot mai serios, să renunţ la ţigări, la lucruri palpabile şi inutile, la oamenii ipocriţi ce mă înconjoară, aş fi putut chiar să răspund la telefon la fetele alea, pe care n-am de gând să le numesc ciudate, ci doar ignorante, care mă opriseră într-o zi pe stradă să mă întrebe dacă sunt credincioasă, dacă mi s-a întâmplat să cred în “profeţii zilelor noastre” sau dacă mă rog zilnic. fusesem abordată de mormoni. am realizat-o la sfârşitul conversaţiei, când mi-au înmânat “onorariul”: un pliant pe spatele căruia se făcea un fel de reclamă din asta religioasă la cartea lui Mormon. n-am făcut nimic din toate astea şi poate, nu pentru că nu aş fi putut, ci pentru că nu am simţit niciun fel de atracţie irezistibilă să nu mai amuşin fumul de ţigară, să n-o privesc contemplativ dimineaţa în paradisul ei temporal, n-am avut parte de niciun fel de revelaţie spirituală şi nici răbdare să fiu consiliată telefonic de către nişte “misionare” ce împărtăşesc tuturor câte puţin din iubirea Domnului, al căror gest de binefacere mă face să casc emancipat by the way…

mă gândesc deja la cafeaua de dimineaţă, so you can buy me with a coffee, i’m so cheap…

da, s-ar putea să mă lipesc de asfalt pentru mai multă inspiraţie….

big city life…

e-o glumă să stai în cluj. aproape un an petrecut pe tărâm neutru…nu am să mă mai intorc la anul, am hotărât. la început de an universitar, în fine, proaspăt absolventă a unui liceu din arad, plec animată de idealuri prin buzunarele pantalonilor şi sertarele minţii mele, spre cluj. târziu în toamnă sper într-o viaţă decentă, acceptabilă, nu confortabilă. gazdă, cămin, dimineţi în braţele tale, fiecare mângâiere de soare clujean a fost o farsă. ai experimentat senzaţia aia de gol, într-un oraş ce mişună permanent, oraş ce varsă oameni pe stradă şi îi transformă în monştri de necontrolat la semafoare?… aerul ce se opreşte în trahee, nu poţi să îl vomiţi pentru că e numai aer, nu poţi să îl înghiţi pentru că s-a pierdut deja în plămâni, aerul ce sufocă atunci când toţi cei de la facultate sunt prea pretenţioşi şi sofisticaţi…termenul de ” friends” devine tendenţios…există o linie de demarcaţie între friends în general şi friends de facultate…friends de facultate , geez sună ca şi când aş fi făcut un experiment pe şoareci de bibliotecă, sunt cei ce încearcă cu disperare să cunoască pe toată lumea, te salută pe culoar, ieşiţi la cafea după examene, împrumutaţi bani, o ţigară, două, trei…o carte şi schimb de idei, un ceai în Flowers, Zorki, Enigma sau Zatz…reminiscenţe din trecut, ajungi să-i povesteşti viaţa, aspiraţiile şi mediocritatea cu care te lupţi zilnic, clişeul existenţei tale ca intelectual în formare la litere în cluj şi apoi…totul se termină în fundul culoarului de la etajul trei, cu o sticlă de vin înaintea ultimului examen din sesiune, vorbind sensuri şi nonsensuri, ascultând ” fear of the dark”…regretele inevitabil vin… sticla de vin se goleşte. azi sunt tristă, artistă şi saxofonistă….glumesc, nu sunt nici artistă şi nici la saxofon nu ştiu să cânt…sunt doar un om puţin mai mult decât normal, ce îşi schimbă clujul…fiecare are clujul său….sper să găsesc un cluj mai puţin mort şi tomnatic la timişoara… toamna rămâne anotimpul în care mă pierd cel mai mult şi cel mai bine. să căutăm deci o altă toamnă…

Ca un om cu experienţă de AIESEC, am întocmit o listă…

Things to miss - smoking în faţa facultăţii ţigară după ţigară pe cercurile de piatră…

- atmosfera mereu chill şi sofisticată din Zorki Photo cafe

- sala de lectură 1 din BCU

- ultima noapte în cămin pe culoarul “spitalic” cu Miha

- experienţa TIFF, starbucks, humanitas

- Borbely ca profesor

- pizza din Irish Music& Pub şi hot chocolate în Enigma

- Buy me with a coffee şi L’appartament…

- waking up in my baby’s arms, best experience of all…

Deviem sau deraiem…

de fapt e action painting. fuziune intre abstractionism si suprarealism. e abandonare in mainile hazardului si atat…nu iti propui subiectul, nu creezi topica..e un lounge la nivel fizic, amplificare la nivel mental…eliberare de prejudecati si subiectivitate… e experimentul lui tzara: ziarul si poezia. defaimarea scrisului. reducerea cuvantului la tacere…e altceva decat aranjarea unei idei, a unui subiect, a unui lucru intamplat de dimineata la facultate, gradinita sau toaleta publica. mai mult decat un incident …e accidentul ce produce ceaţă şi confuzie…cam ce fac eu acum…

convenţii, pretenţii, să tocim paraziţi, lucruri fără coerenţă. grevă în timp decadent, sunt parazit antepus dorinţei de a mă sustrage. să repudiem teoria, să reprimăm dorinţele şi gândurile imuabile. nu există coerenţă. filtrăm prin mentalitate..devenim interpretare. prin criterii de travaliu, caut să mă afirm. AfiRmarE, InT3rPretArE, SUPrAinTerpr3TAre…perceptibili, senzorii abjecţi gravitează şi guvernează…mentalităţi noi? licărire ascuţită, puls accelerat…încă un tic-tac şi plec….Tic, 321 tren şi camere ieftine de praf şi hârtie, cuvânt în carouri învelindu-se cochet, aranjăm ritualic farfuria … citiţi…recitiţi…oricum nu citeşte nimeni…

e tipul ăla de depresie nocturnă când oricum ai încerca să-ţi organizezi ziua de mâine ai un întreg scenariu de blank cu liniuţe vagi şi subţiri, ce tind să ţeasă un web şi dau greş. încerc să fiu altceva decât ceea ce sunt într-o lume care mereu te îndeamnă să be yourself…well yourself is not enough anymore…nu în noaptea asta cel puţin…

p.s. gata, acum Tac.

well, i was drunk.

ma uitam pe birou, asa cum fac de obicei cand stau la calculator -lucrurile ce se complac in natura lor plastica si statica, ma uitam pe rafturi, titluri de carti ce curg de sus in jos pe orizontala, am gasit agenda in care stiu ca am notat un deadline, doua telefoane, unul roz - lumea il eticheteaza ca fiind “atat de roz” de parca rozul poate fi atat sau neajuns de roz( you have a pink “something” you’ve got yourself a nice label), altul negru, dar fiind negru trece aproape insesizabil, “hotelul alb” al lui d.m. thomas, in timp ce ma gandesc la cu totul si cu totul alta carte, ” inainte de tacere” e. sabato…gata, m-am oprit. intamplator sau nu, aseara am avut sentimentul acela de “feels nice to be dizzy” remembering the old times cand mergeam la mare undeva pe la sfarsitul lunii august, avand in nari mirosul ala dulceag si de demult, de sfarsit de vara. mereu entuziasm, mereu melancolie, mai niciodata bani si un infinit “fuck the system”…those were the good old times. si totul a inceput aseara cu redd’s sau no redd’s…poate ca tocmai decizia unui no redd’s m-a facut sa fac un salt inapoi in timp, chipuri de acum 2 ani, flashuri de prin costinesti si vama.

binenteles aveam un carnetel si notam absolut toate aberatiile si cliseele posibile…mi se parea deosebit de amuzant. si acum mi se pare. poate de aia le si scriu aici…

1. prima betie. costinesti. white horse.

” in ce masura iti poate aduce aminte boxa din White Horse de lucruri formidabile?

am intrezarit goliciunea campiilor ostile care racneau trecuturi. cine naiba vorbeste despre drumuri ce se continua spre infinit? Au incetat sa mai existe de indata ce cineva a inceput sa-si imagineze cum ar putea arata…”

tot undeva in costinesti. pe plaja cred. 2. a doua betie

“un loc atat de sterp candva…isi pierduse puritatea. candva zacuse inconstient. traise sub farmecul frumusetii primitive. adevarat. auzi chemarea din larg. marea tipa. imi caut iar cuvintele. cateodata scruteaza in departari si nu sunt eu cea pe care vor sa o intalneasca. se gandesc ca din gura mea nu pot iesi decat lipsite de valoare si profunzime, ducandu-se singure spre mutilare…si am crezut candva in clipe de fericire, carora sa le ridici altare si sa le sadesti magnolii, crezand ca fericirea ridica lucrul neinsemnat pe un loc decent. dar fericirea e pura iluzie, pe care cu nimic nu o diferentiezi de satisfactia obtinuta dintr-o jumatate de sticla de vin cu 11,5 % alcool. “

betia a treia.

” auzi? cum?! tu chiar nu auzi… da, stiu…ei bine, e doar un suierat, dar totusi. lasa. poate e mai bine ca nu auzi. poate asa…nu va trebui sa intelegi. de fapt ce sa intelegi? alcoolul? stii, poate ai dreptate! a fost… nimic. eu- parte din nimic. sa plecam. o sa revenim si maine, dar maine n-am sa te mai amagesc cu nimic. azi e prea devreme, maine prea tarziu..”

betia a treia. part II.

“fireste ca mi s-a facut frig! credeai k ma pot lipsi de tine la infinit? da, ar fi bizar daca nu ar fi rece, nu? credeam ca intelegi… a! asta era! evrika! asteptai noul! pe naiba! mi-a fost greu sa ma prind!

pe cine sa-ntelegi…sau cine sa-nteleaga. cand singur, te apasa un gand de nicaieri. si cum sa iesi din cercul ce preseaza. pe pietre pe nisip o pata de lumina. un inger, o speranta, injectii, un doctor, alb, parafina. traim prea pur? prea ne-nteles de nimeni? de ce o varsta cere Sacrificiul? cui i-a pasat si cat din tot ce-a fost nu s-a sfarsit? construieste din felii de paine Somnul. cat se intelege din lipsuri si partial? traind, viciem suflarea…”(apoi urmeaza o serie de foi rupte).

“aud al ei suierat. marea povesteste. daca am sti cum sa o ascultam…in fiecare dimineata isi incepe povestea si-si spune rabdatoare framantarile. multi se pierd in suierat. dar marea nu este despre pierdere sau regasire. cineva spunea, vama veche cred, ca “marea te spala, te spala si te sareaza”. marea nu e pierdere sau regasire, e apa, sare si suierat si visuri pe care tu incepi sa le construiesti folosind imaginea marii…”

aici nu mai e betie.

“ajungi la trista concluzie ca marea nu are absolut nimic special in afara de ideea in sine de eliberare si de freamat, miscari ciclice de valuri si gust sarat. trist… ma simt poate, prea singura pentru tot ce e in jurul meu. aveam impresia ca apartin la ceva. si ceva-ul redevine, trist si carnavalesc…Scrum!

homecoming. tren. nici aici nu e betie.

” whatever. incep sa-mi rod unghiile. si iata…se intrezaresc mizeriile tinutului din sud.” ( cred ca vorbeam de suburbiile bucurestiului, apoi foi rupte). home and nothing of course…am ajuns pe toamna. la naiba! de ce trebuie sa imi stea mintea fixata intr-un singur punct? si ploua. si oare ce simte el acum? la naiba cu toamna mea cu tot! mai bine as fi pierdut un alt anotimp…”

well, that’s all…sunt aberatiile mele de la mare, pe care acum, recitindu-le pentru a da publish…le gasesc sensibilizante…pe alocuri cliseice, but still memorabile.

descompunere sau respirandu-l pe c.n.

godfather theme…stiu ca nu are nicio legatura, dar imi amintesc in mod inexplicabil de zecile de bancuri tampite, agresiv de tampite, atat de tampite incat zambesc de fiecare data cand le aud, despre chuck norris. chuck norris a devenit sport national. arad, cluj, toata lumea il respira ca pe un val proaspat de cacat inmiresmat cu coco chanel…si la fel ca si cu mirosul de cacat, incepi sa te obisnuiesti si cu chuck, in orice conversatie, fie ea coerenta sau nu. asa k dear friends, enemies, whatever you are or not, chuck norris does not scare me anymore, loviti-ma cu chuck norris asa cum cioran imprastie descompunere.

putin peste ora 12, damien rice, flash din “closer”, carti imprastiate, haine aruncate haotic…eu…aruncata la fel de haotic in viata…toate( carti, haine, eu) cautam o ordine…asa k il rog pe chuck norris daca nu e prea ocupat, sa opreasca timpul si sa ne dea ordinea dupa care tanjim cu atata fervoare…

Grunes Tee mit Zitronen

albastrul ma deprima. la fel cum eu pentru mine insami reprezint un esec. oamenii care au multe de spus, oamenii care nu au nimic de spus, cea mai mare parte a oamenilor care , in numele prejudecatii acum si a superficialitatii, reprezinta un esec social. asa am de gand sa-mi incep blogul. nu scriu nici de ce wordpress, nici cu un optimism revolutionar de “something new and different in my life”. nu scriu nici cu litere mari pentru ca nu imbunatateste cu nimic demersul meu de “new wave, new blogger” si in general nu inteleg compromisul asta cu litera mare la inceput de fraza. nu am mai avut blog si nici nu stiu daca e sanatos. Sanatos in ideea ca in ultimul timp mi-am fixat ca obiectiv sa mananc, practic, “visez” numai la lucruri sanatoase. Vezi tu, Sex and the City si noul standard de frumusete ma obliga la asta. i guess i am the type of being care incearca in scurtele accese de fericire pe care le poate intreprinde sa ia o gura de superficial si sa enjoy starbucks coffee, 10,7 ron la intrarea in Iulius Mall, partea dreapta, Cluj. si uite asa…am ajuns sa fac reclama la ultimele lucruri la care credeam k pot face…superficial si starbucks. i guess i really am unpredictible.

ah, iar in ceea ce priveste titlul, pe birou stau claie peste gramada plicuri de ceai pe care le colectionez. de fiecare data cand ies in Joy’s ( asta ca sa-mi creeze falsa iluzie ca pot sa ma bucur putin de viata) sterpelesc ambalajul de hartie in care este invelit pliculetzul de ceai si ma simt satisfacuta ca si cand tocmai as fi descoperit un timbru foarte vechi si foarte valoros. numai ca in general, hartia ” grunes tee mit zitronen” nu e nici veche si nici valoroasa. costa exact cat arata meniul: apa + plic de ceai= 3Ron. imi cer scuze ca nu pot fi coerenta…incep o idee si niciodata nu o termin. aglomerez o alta peste prima si tot asa pana cand se construieste o mare harababura…dar in fond..nu despre asta e ceaiul despre care vorbeam? harababura din paharul cu apa, cu zahar sau miere, fierbinte sau rece…cu scuipat de chelner sau fara, praf in ceasca sau frisca…dupa preferinte.

p. s. Joy’s se afla acasa, iar prin acasa eu inteleg Arad.